Airport Security ( fiecare tara cu regulile ei)

Controalele din aeroporturi cred ca sunt cele mai enervante si penibile momente prin care poti trece. Eu cel putin asa le vad.

Daca in Romania nimeni nu m-a intrebat de sanatate , situatia nu a fost asa si DINCOLO.  Totusi, Otopeniul este super-mega peste asteptarile mele – o bila alba pentru Romania.

In Charles de Gaulle, Paris, am zis ca nu voi ajunge sa prind legatura pana la San Francisco. Desi ajunsesem la terminalul E, mi-a luat o vesnicie sa ajung la F. Charles de Gaulle este imens. Daca vreodata va trebui sa faci o escala pe acolo nu pot decat sa-ti urez mult succes si mult joc de glezne. Daca esti bun la alergare usoara n-ai facut nimic. Ai pierdut avionul. Si daca nu pierzi avionul pentru ca te-ai ratacit, sunt mari sanse sa-l ratezi sau sa te imbarci cu mari emotii printre ultimii din cauza controalelor sau a lipsei de organizare a staff-ului aeroportului.

Aici parca toate regulile par imposibil de respectat. De ce? Pai in mare parte pentru ca n-ai inteles mare lucru din engleza de balta a fratujilor. Ai o scapare daca te prinzi la timp sa te uiti pe ecranele care afiseaza zborurile. Dar si aici e posibil sa-ti prinzi urechile.

Pana aici controalele au fost ok sau inexistente. Odata ajunsa in San Francisco am vazut ce-i aia ordine si stat la coada ca oamenii. Americanii astia nu se incurca: stau la coada impecabil! Aici am trecut prin primul meu control mai serios. Mi-a fost verificat pasaportul, am fost privita piezis de niste tipi a caror indatorire era sa suspecteze orice si pe oricine si cred ca mi-a fost putin cotrobaita geata.  Dar ei pot mai mult!

La intoarcere, datele problemei s-au schimbat. Dupa principiul “Mo’ money, mo’ problems” s-a aplicat mai putin cunoscutul “multe bagaje, multe probleme!” Pentru a nu plati suprataxe a trebuit in plin aeroport, de fata cu multi barbati, sa-mi mut dintr-un bagaj in altul diverse articole de imbracaminte ( tip: niciodata sa nu va puneti intr-un bagaj  desuurile la suprafata!). Dupa lungi batalii cu bagajele, care rageau de haine si prostii si nu mai vroiau sa se inchida, am reusit sa trec si de faza cu Check In. A urmat, bineinteles, o bine meritata coada. Cu toate acestea, nu statul la coada in stil american a fost highlight-ul zilei, ci trecerea prin poarta care detecteaza metalele. Intr-o tava (prezenta de altfel in toate aeroporturile) a trebuit sa imi pun ceasul,cerceii,inelele si ….. adidasii. Da am fost descaltata! Daca n-am fost dezbracata de principii in 4 luni de zile, am fost descaltata de adidasi la iesirea din tara unchiului Sam. Mi s-a parut deplasata faza cu incaltamintea, dar de! paranoia e mare. Asa ca am facut ce am vazut prin filme : nu m-am impotrivit si am aplicat go with the flow, ca doar stiau oamenii aia mai bine decat mine de ce descalta.

La sosirea in Charles de Gaulle, i-am gasit pe frantuji mai aroganti ca de obicei si mai asprii la controale. Au aruncat ceva cosmetice din bagajele de mana ale doamnelor. Am crezut ca  e putin de  show ca sa capete credibilitate. Dar nu a fost asa. In scurt timp, am fost luata in primire de o doamna-tancheta care m-a rugat sa stau nemiscata. M-a verificat/pipait. Sincer, nu stiu ce se astepta sa gaseasca la mine. In orice caz, in acel moment mi-a fost frica. Tipa parea suparata si gata de atac in caz de …. orice.

Am fost constant luata la intrebari pe drumul pana la terminalul pentru destinatia ACASICA. Odata ajunsa la poarta pentru Bucuresti, m-am simtit mai in siguranta. De ce? Mi-am recunoscut ROMANASII!

Kudos!