Ice Age vs. Eden

Nu vreau sa comentez prea mult despre vremea de la noi pentru ca nu vreau sa ma enervez. Din pacate, nu am pe cine da vina pentru TEROAREA de afara. In schimb, pot sa  visez la… California, unde by the way sunt DOAR 20 de grade. Pe o vreme ca asta, California e Edenul, e the place to be. Si, ca sa intru in universul Golden State-ului, am decis sa imi fac un playlist special. Eu zic ca ma va ajuta sa trec cu bine peste perioada de “arest la domiciliu”  impusa de vreme.

“So it’s time to create the … mood!”

1) Phantom Planet – California

2) The Ramones – California Sun

3) Lenny Kravitz – California

4) California Dreamin’ : The Beach Boys

          The Mamas and The Papas

 

Dana Owens ( Queen Latifah)

5) Led Zeppelin – Going to California

6) The Beach Boys – California girls

7) Eagles – Hotel California

8) Red Hot Chili Peppers:  Californication

Dani California

Under the Bridge

9) Scott McKenzie- San Francisco

10) 2Pac – California love

11) Johnny Cash – Folsom Prison Blues

12) Madonna – Hollywood

Sper sa va ajute si pe voi un astfel de playlist. Daca observati ca am uitat o melodie care ar fi trebuit pusa in lista, lasati un comentariu.  Va astept cu pareri!

 

Kudos!

 

 

Unde sa mananci in State

Odata ajuns in State ai o MARE problema : ce sa mananci/ ce sa nu mananci ca sa nu te ingrasi. Este dificil sa fii nepasator si rece atunci cand Mc-urile si KFC-urile trag de tine la fiecare colt de strada. Insa este si mai dificil cand ai auzit din surse sigure ca junk-food-ul lor e diferit de al nostru : “Mc-ul este mai bun acolo, frate!”  De aceea, m-am decis sa va fac o lista cu fast-food-urile unde ar trebui sa mergeti macar o data-n viata sau cu cele pe care ar trebui sa le evitati. Nu am uitat nici de locurile unde puteti sa mancati cat de cat sanatos. Si pentru ele am o lista.

Bun! Sa incepem:

McDonald’s : mancarea are acelasi gust ca in Mc-urile din Romania; singura diferenta sunt sosurile( bbq si ranch) si unele meniuri specifice lor;

KFC: e crunt; e total diferit ; crispy strips nu sunt deloc picante, iar sosul nostru de usturoi facut la Tecuci lipseste cu desavarsire; mai bine mancati un hot-dog/ corn-dog decat sa va irositi banii in KFC-ul american;

Burger King: super bun; mult mai bun decat in Romania; au o multitudine de meniuri si minunatul Hershey’s Pie;

Jack in the Box : in Romania nu este( pacat!!!); meniuri tipice de fast-food, insa hamburgerii lor sunt to die for;

Johnny Rockets : bineinteles ca la noi nu exista, dar pe buna dreptate; e prea american- interiorul este cel al unui diner din anii ’50, cu canapele (booths) rosii si cu tonomat muzical pentru fiecare masa; meniul este absolut delicios; adevaratii hamburgeri (“the originals”) acolo sunt facuti;

Carl’s Junior: e bun; mai scumpisor; hamburgerii sunt de-a dreptul monstruosi; merita sa incercati;

Taco Bell: no way; e prea mult, prea gras, prea … prea; mancarea mexicana este deja greoaie, insa ei o fac de nesuportat; daca vreti sa mancati mancare mexicana buna nu ezitati sa intrati intr-un diner mexican sau la tonetele de la marginea drumului;

Wendy’s : este asemanator cu Johnny Rockets; mancare care ingrasa dar e foarte bine facuta; cu un meniu mare te-ai aranjat pentru o zi intreaga;

Denny’s : este un diner foarte popular in State; mancarea este OK, insa daca vrei sa nu te ingrasi poti comanda o salata – sunt decente ( nu “ca la mama acasa“, dar “ca la tata acasa” tot sunt);

Applebee’s : Raiul pe pamant; mancarea este atat de buna, incat nu te mai intereseaza ca te vei ingrasa cu viteza luminii; cele mai bune onion rings ( ceapa data prin ou si prajita) si cele mai bune chicken fingers ; de asemenea, sunt experti in prajituri ( in special negrese);

Black Bear : ca in filme; interiorul este atat de primitor si placut incat te simti ca in sufrageria tipului din “That ’70s show“; expertii expertilor in clatite (pancakes); * clatitele noastre se numesc crepes la americani ( sunt gigantice si foarte scumpe)

Cel mai tare lucru pe care toate cele de mai sus le au in comun – refill-ul bauturii este gratuit.

Stiu ca pana acum nu am listat vreun loc in care poti manca 100% sanatos. Ar fi unul : propria bucatarie. Iti poti face cumparaturile la Safeway daca vrei ca totul sa fie fat-free si eco. Bineinteles, vei plati mai mult, dar daca iti faci card la ei primesti niste discout-uri destul de frumusele.

In concluzie, in State te vei ingrasa. Cu siguranta. Oricat de mult ti-ai dori sa manaci sanatos, macar o data pe luna vei face o escapada in universul mancarurilor gustoase dar nesanatoase.

TIP: Daca tii foarte mult la silueta ta, fereste-te de restaurantele care au program de All you can eat!!!!!!!!

 

Airport Security ( fiecare tara cu regulile ei)

Controalele din aeroporturi cred ca sunt cele mai enervante si penibile momente prin care poti trece. Eu cel putin asa le vad.

Daca in Romania nimeni nu m-a intrebat de sanatate , situatia nu a fost asa si DINCOLO.  Totusi, Otopeniul este super-mega peste asteptarile mele – o bila alba pentru Romania.

In Charles de Gaulle, Paris, am zis ca nu voi ajunge sa prind legatura pana la San Francisco. Desi ajunsesem la terminalul E, mi-a luat o vesnicie sa ajung la F. Charles de Gaulle este imens. Daca vreodata va trebui sa faci o escala pe acolo nu pot decat sa-ti urez mult succes si mult joc de glezne. Daca esti bun la alergare usoara n-ai facut nimic. Ai pierdut avionul. Si daca nu pierzi avionul pentru ca te-ai ratacit, sunt mari sanse sa-l ratezi sau sa te imbarci cu mari emotii printre ultimii din cauza controalelor sau a lipsei de organizare a staff-ului aeroportului.

Aici parca toate regulile par imposibil de respectat. De ce? Pai in mare parte pentru ca n-ai inteles mare lucru din engleza de balta a fratujilor. Ai o scapare daca te prinzi la timp sa te uiti pe ecranele care afiseaza zborurile. Dar si aici e posibil sa-ti prinzi urechile.

Pana aici controalele au fost ok sau inexistente. Odata ajunsa in San Francisco am vazut ce-i aia ordine si stat la coada ca oamenii. Americanii astia nu se incurca: stau la coada impecabil! Aici am trecut prin primul meu control mai serios. Mi-a fost verificat pasaportul, am fost privita piezis de niste tipi a caror indatorire era sa suspecteze orice si pe oricine si cred ca mi-a fost putin cotrobaita geata.  Dar ei pot mai mult!

La intoarcere, datele problemei s-au schimbat. Dupa principiul “Mo’ money, mo’ problems” s-a aplicat mai putin cunoscutul “multe bagaje, multe probleme!” Pentru a nu plati suprataxe a trebuit in plin aeroport, de fata cu multi barbati, sa-mi mut dintr-un bagaj in altul diverse articole de imbracaminte ( tip: niciodata sa nu va puneti intr-un bagaj  desuurile la suprafata!). Dupa lungi batalii cu bagajele, care rageau de haine si prostii si nu mai vroiau sa se inchida, am reusit sa trec si de faza cu Check In. A urmat, bineinteles, o bine meritata coada. Cu toate acestea, nu statul la coada in stil american a fost highlight-ul zilei, ci trecerea prin poarta care detecteaza metalele. Intr-o tava (prezenta de altfel in toate aeroporturile) a trebuit sa imi pun ceasul,cerceii,inelele si ….. adidasii. Da am fost descaltata! Daca n-am fost dezbracata de principii in 4 luni de zile, am fost descaltata de adidasi la iesirea din tara unchiului Sam. Mi s-a parut deplasata faza cu incaltamintea, dar de! paranoia e mare. Asa ca am facut ce am vazut prin filme : nu m-am impotrivit si am aplicat go with the flow, ca doar stiau oamenii aia mai bine decat mine de ce descalta.

La sosirea in Charles de Gaulle, i-am gasit pe frantuji mai aroganti ca de obicei si mai asprii la controale. Au aruncat ceva cosmetice din bagajele de mana ale doamnelor. Am crezut ca  e putin de  show ca sa capete credibilitate. Dar nu a fost asa. In scurt timp, am fost luata in primire de o doamna-tancheta care m-a rugat sa stau nemiscata. M-a verificat/pipait. Sincer, nu stiu ce se astepta sa gaseasca la mine. In orice caz, in acel moment mi-a fost frica. Tipa parea suparata si gata de atac in caz de …. orice.

Am fost constant luata la intrebari pe drumul pana la terminalul pentru destinatia ACASICA. Odata ajunsa la poarta pentru Bucuresti, m-am simtit mai in siguranta. De ce? Mi-am recunoscut ROMANASII!

Kudos!

De ce sa nu alegi Air France?

Nu ma intelege gresit. N-am nimic impotriva companiei franceze, doar as propune sa isi scoata din program cursele lungi de genul : Paris – San Francisco. Ar trebui sa se limiteze la curse efectuate numai in Europa.

De ce?

In primul rand, un bilet cu Air France e nesimtit de scump . Cand concurenta  are tarife  cu mult mai ieftine decat ale tale si incearca sa atraga clientii prin fel de fel de deal-uri, este o prostie sa tii la pret doar pentru ca te numesti Air France.  La urma urmei, e tot acelasi Economy ca si la alte companii aeriene cu mai putine ifose.

De asemenea,  stewardesele  sunt  bitchy. Abia baiguie engleza : ori accentul este prea puternic ori transforma cuvintele englezesti in frantuzisme. Un lucru este clar : engleza lor nu este inteligibila sau lispeste cu desavarsire. Asta este din start un mare minus pentru imaginea companiei.

Mancarea este horror: numai mancare frantuzeasca.  Bun, croissantul e ok, orezul cu lapte e decent, ceaiul e ceai, dar ceea ce nu am inteles a fost puiul sleit  cu fasole si cu caise. Aceasta combinatie fatala de sarat-dulce n-a fost pe placul nimanui, dar cand esti prins intr-un avion timp de 10 ore nu iti mai permiti sa faci nazuri.  Mananci ce ti se da.

Dar poate cel mai enervant lucru este frigul din avion. Frig,frig,frig. Cand  pleci spre California intr-o zi calduroasa de iunie nu te gandesti sa iti iei pe tine helanca, geaca, jeansi lungi, sosete si adidasi high-tops. NU! Te imbraci cat mai lejer. Bineinteles, francezii au dorit sa ne contrazica intr-un mod cat mai subtil si au dat aerele conditionate la maxim. Degeaba iti reglai propriul aer conditionat pentru ca in avion se crease parca un soi de curent. Tot degeaba am primit niste tentative nereusite de paturi pentru ca in cele din urma tot am racit.

Au facut dintr-un drum lung unul de nesuportat. Acelasi scenariu a fost repetat si la intoarcere: o echipa diferita, care a facut aceleasi greseli. Macar au comis-o cu stil.

 

Kudos

Interviu viza SUA

Stiu! E  nasol ca-ti trebuie viza pentru State. E si mai nasol cand platesti pentru interviul de viza si nu primesti viza. Dar e de-a dreptul hilar cand ai banii necesari, esti sigur ca poti trece de interviu insa iti trebuie un motiv pentru care  o soliciti.

E o problema spinoasa treaba cu viza si tipurile de viza pentru State, insa nu si pentru un student Work&Travel. Odata inscris in program e ca si cum ai fi trecut deja de interviu.

Ce fel de viza primesti pentru W&T? Viza de tip J1 este acordata studentilor W&T pe o perioada de 4 luni. Se obtine usor, fara prea multe batai de cap. Taxa de ambasada pentru programarea interviului de viza J1 este de 140 USD.

Ce-ti trebuie pentru programarea unui interviu pentru J1?

– In primul rand ai nevoie de foaia matricola de pe anii de studiu incheiati. Iti recomand sa faci rost de foaia matricola cat mai repede ca sa nu te dai cu capul de pereti mai tarziu. La unele facultati este perceputa o taxa pentru a fi eliberata , la altele nu.  Partea proasta este ca, desi platesti pentru eliberarea situatiei tale scolare ( o foaie cu note trasa la xerox si cu o semnatura intr-un colt), vei avea in maini documentul abia dupa 10 zile. 10 zile lucratoare.

– Una bucata adeverinta ca poti parasi tara nu poate lipsi din dosarelul tau pentru ambasada SUA. Se elibereaza de la politie- de  la politia orasului in care ai domiciliul stabil. Aceasta costa undeva la 30 de lei. Nu e o avere, dar e o mare pierdere de timp.

– Ai nevoie si de  chitanta care dovedeste ca ai platit taxa de viza(140 USD)

– Cea mai interesanta parte este cea cu  fotografiile tip acceptate de ambasada SUA. Iti trebuie 4 fotografii care sa indeplineasca toate cerintele lor( multe si aberante). Sfat: nu te duce  sa le faci la magazinul de langa ambasada SUA (de pe str. Batistei) cu semnul ala mare :” Poze ambasada SUA“. Nu vei face decat sa scoti multi bani din buzunar pentru nimic. Orice studio foto de cartier poate realiza acele fotografii fara prea mari probleme.

– Ai nevoie , bineinteles, si de pasaport.

 

Ce faci odata ajuns la interviu? Mai nimic. Stai si astepti. E interesant cum percep americanii conceptul de “stat la coada“. Vei descoperi asta odata ajuns in ambasada SUA si perchezitionat in prealabil.

 

Ce se intampla la interviu?  Nu-ti imagina ca vei intra intr-un birou si vei avea un dialog cu un functionar american. NU! Acolo exista 6-7 ghisee ( ca la banca) si la unul dintre ele vei fi chemat si tu. Ii vei preda niste acte functionarului, pe care le ai de la compania de W&T si vei raspunde unor intrebari stupide de tipul: “How are you?” , “Why do you want to visit the United States?” , “Do you have any relatives in the US?” si asa mai departe.  Ideea este sa poti raspunde coerent in engleza . Nimeni nu-ti cere acolo sa vorbesti fluent engleza.

Dupa ce iti sunt verificate actele cu care ai fost trimis acolo ti se da un biletel cu un numar.  Daca primesti acel biletel inseamna ca ai primit viza. Ai grija sa nu uiti acolo actele cu care ai venit!  Sunt foarte importante si bineinteles costa ceva sute de dolari pentru a fi inlocuite.

Daca primesti inapoi pasaportul inseamna ca nu ai luat viza. Insa mai poti incerca in termen de 48 de ore sa treci interviul.

In concluzie, nu e dracu’ asa de negru. Fii doar prevazator ca sa nu dai de tasu’!

Kudos

 

De ce Work&Travel?

De ce nu?  Eu as gasi o mie de motive si as sta pana maine sa scriu aici de ce ar trebui sa mergi in State prin Work&Travel.

In primul rand, programul iti faciliteaza sederea in State pe o perioada de 4 luni. Nu e doar o simpla vacanta de 1-2 saptamani, ai ocazia efectiv sa traiesti cu americanii. Bineinteles exista si reversul medaliei si acela ar fi ca trebuie sa muncesti ca sa stai acolo.

Cum e cu programul? E simplu: daca esti student nivel licenta/master si pana in 25 de ani esti eligibil pentru Work&Travel. Acum nu mai conteaza daca ai restante, daca esti in an terminal, deci din start un mare avantaj. De asemenea, oferta  Work&Travel  este destul de stufoasa: un numar relativ mare de companii ofera aceasta posibilitate studentilor. Printre companiile care ofera servicii de Work&Travel si merita sa fie mentionate sunt : American Experience, Student Travel, GoToUsa, Zip travel.

Odata inscris, in termen de 10 zile trebuie sa platesti prima transa de bani care in majoritatea cazurilor este de 200 USD. Apoi in aproximativ 2 luni trebuie sa achiti restul programului. Pretul programului difera de la compania la companie. Daca vrei sa mergi la sigur alege American Experience, dar daca vrei sa economisesti niste bani te poti inscrie la celelalte companii.

Cu ce te ajuta cei de la companiile din Romania? Iti pun la dispozitie o oferta de job-uri destul de generoasa, reprezinta un liant intre tine si sponsorul american/ angajatorul american, iti aleg biletul de avion, iti fac rost de permis de munca pe teritoriul SUA si iti realizeaza dosarul pentru interviul de viza. Nimic mai frumos, nu?  Nu trebuie decat sa ai banii necesari pentru plecare. Daca e pentru prima data cand pleci trebuie sa te astepti sa scoti din buzunar undeva intre 3000-4000 USD ( plata program, acte, taxa de viza, bilet de avion, bani de buzunar).

Interviul de viza ar trebui sa constituie ultima ta grija. Este o chestie care trebuie facuta si atata tot. Daca ai invatat engleza din cantece si serialele de pe Vplay n-ar trebui sa te panichezi. In medie, un interviu la ambasada SUA  nu tine mai mult de 2 minute. Ei doar vor sa se asigure ca n-ai ganduri de imigrare, ca n-ai rude pe acolo si ca aventura Work&Travel nu este decat o chestie pentru 4 luni si atat.

Asa ca intreg procesul de plecare cu W&T nu e stresant ci mai degraba costisitor. Pentru asta poti opta la un imprumut prin BRD pe un an de zile, destinat studentilor inscrisi in program. Odata trecut hopul financiar nu trebuie decat sa te bucuri ca te asteapta o aventura pe care n-o vei uita. Chit ca-ti va  displace job-ul tot vei avea sentimentul de “best time of my life”. Cel putin pentru mine asa a fost.

Kudos